Jurnalul Sashei – prefaţă

Azi aş vrea să vă fac cunoştinţă cu cineva, cu un mic animăluţ care de cîţiva ani şi-a făcut loc la mine în casă.

Mai exact, în urmă cu patru ani, pe la finele anului 2006, venind de la o veche colegă de facultate din Bucureşti, sora mea apare în gară cu un coş mare şi roz. Eu, ca un bun şi deloc nesimţit frate ce mă aflu, o întâmpin să o ajut cu bagajele. Ea îmi dă coşul mare şi roz. După câţiva metri făcuţi cu acel coş mare şi roz, mă opresc şi zic: ”Dar totuşi, ce-i cu coşul ăsta mare şi roz?” Ea dă din umeri şi merge mai departe, lăsându-mă în urmă. În fine, ajungem la maşină, la capitolul punerii bagajelor în portbagaj, iar eu având intenţia de a pune coşul mare şi roz acolo, sora mea mă opreşte şi zice că să-l pun lângă mine pe banceta din spate. Zis şi făcut.

Mergem ce mergem, poate deja traversaserăm mai bine de jumătate din drum, când ceva rupe tăcerea…

”Mau”

”Mau?”, zic eu. Cum adică mau? Şi de unde s-a auzit? Nici nu apuc să mă adun, că se mai aude încă un mau, de data asta ceva mai clar, mai rostit şi trist. Sunetul venea din coş. Deja toate bănuielile mele erau acum confirmate. E un animal în coşul mare şi roz! O pisică. Caut pe unde ar fi trebuit să se deschidă coşul în cauză, îl deschid şi ce văd? Doi ochi mari şi albaştri uitându-se speriaţi la mine, iar în jurul lor un căpşor cât se poate de drăgălaş şi rotund, de un cafeniu închis, două seturi de mustăţi mari şi albe şi două urechi date pe spate, probabil din cauza fricii.

Mi s-a spus că o cheamă Sasha şi că deja avea nouă luni, iar pentru că stăpâna ei, care mai avea încă trei pisici -dintre care două erau părinţii Sashei- nu mai putea face faţă cu atâtea, la cererea surorii mele, ne-a fost dăruită.

Ei bine, acum că v-am prezentat animăluţul meu, ţin să vă anunţ că din când în când, voi publica câte un articol în care vor fi povestite diferite păţanii ale Sashei, dar nu în orice fel, ci din punctul ei de vedere şi spuse la persoana întâi. Articolele vor fi episodice şi vor face parte din o serie pe care eu aş numi-o ‘‘Jurnalul unei aristomâţe” „Jurnalul Sashei” şi vor fi scrise pe un ton amuzant şi uşor ironic, bineînţeles cu scopul de a vă face să râdeţi, dar şi pentru a-mi pune creativitatea la încercare, pentru că deşi tot ce voi scrie despre Sasha va porni de la ceva ce ea chiar a făcut, va fi în cea mai mare parte imaginaţia mea pusă la încercare.

Pe la începutul săptămânii viitoare cred că primul capitol va fi publicat. Până atunci, dacă vreţi, puteţi să îmi lăsaţi câteva scurte comentarii în care să îmi spuneţi ce părere aveţi despre ideea asta trăznită a mea.