Blog… eu?

Blog… eu? Asta e o întrebare care cred ca mi-am adresat-o de cel puţin doi ani de zile şi de fiecare dată, răspunsul a fost ‘N-am ce face? Ce rost ar avea să-mi pierd timpul cu aşa ceva…’ .   Dar iată că, acum aproape o lună de zile cand mi-am pus din nou acea întrebare, raspunsul a fost ‘Da, hai să încerc!’.

Dar oare de ce? De ce după atâta amar de vreme am spus acum da? Ceva s-a întâmplat, ceva m-a făcut să gândesc altfel, ceva s-a schimbat. Aveam – şi cu siguranţă încă mai am – nenorocitul obicei de a spune ‘nu’ fără să încerc măcar să mă gândesc la ce s-ar putea întâmpla dacă aş zice ‘da’. Îl luam imediat pe nu în braţe atunci când ceva nu îmi convenea, aunci când ceva îmi strica deja cronica mea comoditate.

Dar precum spuneam, ceva s-a schimbat. Nu am să spun ce anume a reuşit să declanşeze această schimbare pentru că nici eu nu sută la sută sigur, deşi tind să mă înclin cu cel puţin opt zeci de procente către un anumit factor, dar important este că de data asta am spus ‘DA!’.

Aşa că, astăzi, 6 februarie 2010, eu încep un blog. ZAI log. De ce zai? Sunt primele trei litere ale numelui meu de familie, iar cum mie îmi plac lucrurile simple, nu am putut găsi ceva mai potrivit pentru titlul acestui blog. Ce voi scrie pe acest blog? Aici e greu de răspuns… Sunt atât de multe lucruri pe lumea asta despre care aş putea scrie cu plăcere… mi-ar fi imposibil să mă axez doar pe o temă sau un domeniu. Dar, printre altele, fără o ordine anume, veţi citi articole despre patrupedele de pe lângă şi de prin casă, pădurea care mai că-mi cade-n cap şi lacul de care mă feresc să mă apropiu pentru că nu ştiu să înot, despre animaţiile japoneze şi calvarul de a fi un traducător de aşa ceva, poate despre filme şi seriale, chiar şi jocuri video dacă n-am ce face, binenţeles şi despre diferite întâmplări din viaţa mea, despre astea şi despre multe alte lucruri care se ciocnesc de mine şi nu mă lasă să-mi văd de o viaţă neinteresantă şi lipsită de evenimente.

Înainte să închei, aş vrea să mulţumesc unei foarte bune prietene, care blogheriţă fiind, mi-a susţinut iniţiativa şi m-a împins un pic de la spate pentru a-mi face acest blog. Vanilla Moon, mulţumesc pentru tot şi la mulţi ani pentru un an de blogging!

Cam atât pentru o primă postare. Începând din acest moment, nu-mi doresc altceva decât ca peste câteva luni să am măcar zece oameni care să citească blogul meu, fără a avea niciun alt motiv să o facă afară de acela că le place ceea ce scriu. Acestea fiind spuse, ne mai vedem data viitoare, sau poate printr-o minune, la comentariile pentru acest articol!